Informare paciente Ianuarie 2017
PIP Val II + III/ noutati ianuarie 2017
Revenim catre dvs. cu noutati in privinta procedurii judiciare din Franta pentru despagubiri pentru implanturile PIP.
Dl. Presedinte a reunit cele doua proceduri, valul II si III pentru a pronunta o singura decizie preliminara in ambele, motiv pentru care s-a amanat din nou pana la plecarea dansului la pensionare, care va fi 30 Ianuarie asa cum anuntam si in e-mailul anterior.
Desi s-a amanat de foarte multe ori peste estimarile initiale, procedura decurge intr-un sens pozitiv, cel mai important fiind ca acelasi Presidente de complet de judecata care a pronuntat decizia intermediara favorabila pacientelor in valul I va judeca si valul II si valul III. Fara a garanta decizia din aceasta luna, ne asteptam sa obtinem aceeasi decizie favorabila si pentru procedurile in curs.
Dl. Presedinte este foarte tipicar si cu multa experienta, iar dorinta dansului de a da o decizie care sa nu poata fi intoarsa, este un motiv imbucurator pentru noi chiar daca acest lucru inseamna un timp in plus. Am tot sperat din zi in zi sa se pronunte hotararea si sa va dam o veste buna de mult asteptata.
Informare paciente Toamna 2016
Noutati in procedurile judiciare P.I.P pentru valul II de actiuni judiciare
Dupa nenumarate termene in dosarul din Valul I pe mai multe paliere si in fata mai multor instante care au blocat efectiv avansarea procedurilor din Valul II, revenim catre dvs. pentru a va comunica faptul ca dupa ce Curtea de Casatie a Frantei a constatat ca Presedintele Dl. Sonegou nu are motive de recuzare, pe 14 Octombrie a avut loc ultima sedinta de judecata care inchide etapa intermediara din Valul II. Astfel, in sfarsit, s-au pus concluzii cu privire la indemnizarea partiala a pacientelor.
Aspectul cel mai important care a reiesit in cadrul sedintei de pledoarii, care a tinut din nou toata ziua si seara, pare a fi nu daca TUV este responsabila unde lucrurile pare a fi deja clare dupa hotararile luate in Valul I si confirmate de instantele ierarhice superioare, cat daca indemnizarea partiala ar trebuie acordata sau nu, avand in vedere ca in cazul de rasturnare a acestei hotarari intermediare, va fi foarte greu ca indemnizatia sa fie recuperata de la paciente.
Vineri pe 22 Octombrie, Curtea de Casatie a Frantei a decis in Valul I ca indiferent daca TUV va castiga sau nu, indemnizarea partiala a pacientelor nu trebuie sa afecteze in vreun fel aspectele procedurale si sa intarzie luarea hotararii finale.
Aceasta hotarare este de bun augur, astfel ca atat in Valul II, cat si Valul III, Presedintele completului poate lua decizia partiala asupra indemnizarii partiale a pacientelor fara nicio constrangere de procedura.
Presedintele completului, Dl. Judecator Sonegou a anuntat in cadrul sedintei de pledoarii din 14 Octombrie ca decizia intermediara cu privire la indemnizarea partiala se va pronunta pe data de 23 Decembrie anul acesta inainte de pensionarea sa la sfarsitul lunii Ianuarie 2017.
Noutati in procedurile judiciare P.I.P pentru valul III de actiuni judiciare
Dupa nenumarate termene in dosarul din Valul I pe mai multe paliere si in fata mai multor instante care au blocat efectiv avansarea procedurilor din Valul III, revenim catre dvs. pentru a va comunica faptul ca dupa ce Curtea de Casatie a Frantei a constatat ca Presedintele Dl. Sonegou nu are motive de recuzare, pe 14 Octombrie a avut loc ultima sedinta de judecata care inchide etapa intermediara din Valul III. Astfel, in sfarsit, s-au pus concluzii cu privire la indemnizarea partiala a pacientelor.
Aspectul cel mai important care a reiesit in cadrul sedintei de pledoarii, care a tinut din nou toata ziua si seara, pare a fi nu daca TUV este responsabila unde lucrurile par a fi déjà clare dupa hotararile luate in Valul I si confirmate de instantele ierarhice superioare, cat daca indemnizarea partiala ar trebuie acordata sau nu, avand in vedere ca in cazul de rasturnare a acestei hotarari intermediare, va fi foarte greu ca indemnizatia sa fie recuperata de la paciente.
Vineri pe 22 Octombrie, Curtea de Casatie a Frantei a decis in Valul I ca indiferent daca TUV va castiga sau nu, indemnizarea partiala a pacientelor nu trebuie sa afecteze in vreun fel aspectele procedurale si sa intarzie luarea hotararii finale.
Aceasta hotarare este de bun augur, astfel ca atat in Valul II, cat si Valul III, Presedintele completului poate lua decizia partiala asupra indemnizarii partiale a pacientelor fara nicio constrangere de procedura.
Presedintele completului, Dl. Judecator Sonegou a anuntat in cadrul sedintei de pledoarii din 14 Octombrie ca decizia intermediara cu privire la indemnizarea partiala se va pronunta pe data de 23 Decembrie anul acesta inainte de pensionarea sa la sfarsitul lunii Ianuarie 2017.
Informare paciente Decembrie 2015
Noutati in procedurile judiciare P.I.P pentru valul I de actiuni judiciare
In 26 Octombrie s-a depus recurs la Curtea de Casatie a Frantei impotriva hotararii Curtii de Apel din Aix-en-provence care a anulat hotararea favorabila a Tribunalului din Toulon. Partile sunt obligate ca pana la 26 Februarie 2015 sa depuna Memoriile cu argumentele care sustin pozitia fiecareia.
Noutati in procedurile judiciare P.I.P pentru valul II de actiuni judiciare
Din considerente de volum foarte mare al dosarului, Tribunalul Toulon a informat reprezentantii partilor ca deliberarea se prelungeste si s-a amanat pronuntarea hotararii pentru data de 14 Aprilie 2016.
Noutati in procedurile judiciare P.I.P pentru valul III de actiuni judiciare
La ultimul termen de judecata din 3 Decembrie, procedura s-a amanat pentru data de 3 Martie 2016.
Pana la acest termen asteptam sa se clarifice daca presedintele completului de judecata Dl. Judecator Sonegou va continua sa prezideze procedurile judiciare si din Valul III.
Precizam ca anul trecut TUV a solicitat Dlui Sonegou sa se recuze din procedurile in curs, intrucat a fost presedintele completului de judecata in Valul I al procedurilor. Dl. Sonegou a refuzat sa se recuzeze, iar Curtea de Apel din Aix-en-provence a decis in Februarie 2015 ca nu sunt motive sa se recuzeze. TUV a atacat aceasta decizie in fata Curtii de Casatie a Frantei si in prezent se asteapta luarea unei hotarari cu privire la acest aspect
Informare paciente Iulie 2015
Noutati in procedurile judiciare P.I.P pentru valul II de actiuni judiciare
Vineri, 24 Iulie 2015, a avut loc infatisarea in fata Tribunalului Toulon in procedura de fond a celui de-al II-lea val de actiuni judiciare. Avocatii partilor implicate au pledat timp de 12 ore, iar instanta a ramas in pronuntare, urmand ca hotararea sa fie facuta publica in data de 10 Decembrie 2015.
Noutati in procedurile judiciare P.I.P pentru valul III de actiuni judiciare
Vineri, 24 Iulie 2015, cu ocazia sedintei de judecata in procedura de fond al celui de-al III-lea val de actiuni judiciare, avocatii pacientelor au solicitat amanarea procedurii pentru a putea pregati apararea in functie de deciziile luate de instante in primele doua valuri de actiuni judiciare. Tribunalul Toulon a acceptat amanarea procedurii si a stabilit ca noul termen de judecata sa aiba loc in data de 3 Decembrie 2015.
Impactul Hotararii judecatoresti din Apel a valului I asupra procedurilor judiciare din valul II si valul III
Curtea de Apel Aix-en-Provence s-a pronuntat la data de 02.07.2015 cu privire la apelul introdus de certificatorul TUV impotriva hotararii Tribunalului Toulon din primul val de actiuni judiciare, admitand in mod neasteptat apelul certificatorului si anuland hotararea atacata. Decizia Curtii este in mod evident influentata de actualul context economic, politic si social fragil al Uniunii Europene.
Aceasta se bazeaza doar pe faptul ca distribuitorii si pacientele nu ar fi demonstrat ca certificatorul TUV ar fi avut vreo culpa sau ca ar fi avut obligatii pe care le-ar fi incalcat, desi s-a sustinut in mod ferm atat de paciente, cat si de distribuitori faptul ca TUV avea o obligatie de diligenta, fiind necesar sa se faca vizite inopinate la sediul producatorului pentru a descoperi neconformitatea substantelor cu dispozitiile legale. Mai mult, intr-un mod nejustificat, Curtea de Apel nu a luat in consideratie ca nici producatorii si nici medicii pacientelor nu ar fi vandut/recomandat implanturile PIP daca nu ar fi avut certificarea prestigiosului TUV.
Avocatii pacientelor si-au unit fortele pentru pregatirea recursului declarat impotriva hotararii Curtii de Apel Aix-en-Provence. Recursul se va judeca de catre Curtea de Casatie, care are prerogativa de a pune intrebari Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu privire la modul de interpretare a Directivei privind dispozitivele medicale.
Desi hotararea Curtii de Apel contureaza un context mai putin favorabil pentru actiunile din valul I, aceasta nu constituie o linie directorie pentru Tribunalul Toulon pentru procedurile din valul II si III, neavand vreun impact negativ asupra acestora.
Motivarea deciziei de a admite pozitia certificatorului TUV nu a furnizat doar o noua perspectiva pentru apararea pacientelor PIP, ci va aduce si o imbunatatire a argumentelor si a probatoriul juridic pentru procedurile din valul II si III. In acelasi timp, presiunea sociala a celor peste 20.000 de paciente PIP implicate in procedurile judiciare poate influenta solutia instantelor judecatoresti pentru valurile II si III de actiuni judiciare.
Informare paciente – Februarie 2015
30 Martie 2015 este termenul limita de inscriere pentru a beneficia de compensatii
Dupa 4 ani de proceduri judiciare, mai multe femei au primit deja compensatii in valoare de 3000€ plus cheltuieli de judecata pentru daunele produse de implanturile PIP, urmand ca in primul semestru al acestui an, inca 9000 de paciente din intreaga lume sa primeasca aceleasi sume in baza Deciziei Tribunalui de Comert de la Toulon care a statuat ca toate pacientele se pot alatura acestui proces colectiv pentru a-si cere drepturile.
Dupa ce se vor inchide dezbaterile privind aspectele de procedura si instanta de la Toulon va pronunta o Hotarare cu executare provizorie in vederea acordarii pacientelor a sumei de 3000€ in prima parte a anului 2015, va mai exista o ultima procedura judiciara impotriva TUV care are ca termen limita de inscriere 30 Martie 2015. Aceasta este ultima sansa pentru pacientele care nu s-au alaturat pana acum procesului colectiv ce se desfasoara la Toulon, sa mai solicite aceste compensatii.
Pacientele din Romania ar trebui sa beneficieze de aceste compensatii, astfel ca, le incurajam pe toate pacientele afectate de aceste proteze sa intre in contact cu Societatea de Avocatura Benclinov si Asociatii.
Derularea procedurii curente pentru pacientele deja inscrise
Reamintim ca in luna noiembrie 2014, avocatul TUV a solicitat recuzarea Presedintelui Sonegou al instantei comerciale din Toulon, avand in vedere ca acesta a pronuntat anterior o decizie in anul 2013, fapt ce i-ar fi pus la indoiala impartialitatea in pronuntarea unei noi decizii. Presedintele instantei din Toulon nu a fost de acord cu recuzarea formulata de avocatul TUV impotriva sa, astfel ca cererea de recuzare a fost trimisa spre solutionare Presedintelui Curtii de Apel din Aix-en-Provence. Prin urmare, depunerea concluziilor care ar fi trebuit sa aiba loc in data de 11.12.2014, a fost amanata, fara a se stabili un alt termen de judecata.
In data de 05.02.2015, Presedintele Curtii de Apel din Aix-en-Provence a respins cererea de recuzare formulata de Avocatul TUV (informatia inca nu a fost cuprinsa intr-o Hotarare, fapt pentru care nu a fost stabilit termenul de judecata). Prin urmare, cauza va fi solutionata in continuare de Presedintele Sonegou impreuna cu ceilalti membri ai completului de judecata.
In data de 06.02.2015, Avocatul pacientelor din Romania a depus o cerere la instanta Curtii Comerciale din Toulon pentru a-i solicita stabilirea unui nou termen de judecata in cel mai scurt timp. Astfel, procesul de judecata se reia urmand ca avocatul pacientelor din Romania sa aduca la cunostinta pacientelor, data urmatorului termen de judecata.
Informare paciente – Noiembrie 2014
Revenim cu noutati despre procedurile judiciare din Franta impotriva TUV
Astfel, va reamintim ca impotriva Deciziei Tribunalului prin care pacientele din primul val au primit compensatia provizorie în valoare de 3000 EUR, TUV a formulat apel la Curtea de Apel Aix en Provence în anul 2013. Acest apel este in curs de derulare, avand urmatorul termen de judecata in data de 25 Martie 2015.
Din aceasta perspectiva, in cadrul celui de-al doilea val de proceduri judiciare impotriva TUV in care participa pacientele din Romania, va informam ca in data de 6 Noiembrie 2014 a avut loc cel de-al treilea termen de judecata la Tribunalul Toulon..
Dezbaterile au cuprins exclusiv aspecte de procedura
TUV a solicitat instantei:
- suspendarea judecatii pana la pronuntarea Hotararii de catre Curtea de Apel Aix en Provence,
- contestarea admisibilitatii documentelor probante ale pacientelor invocand eliminarea unui număr de 1394 de paciente pe motiv ca acestea nu deţin carduri PIP, ca documentele depuse sunt incomplete sau ilizibile sau că unele dintre acestea nu au fost traduse. Mai mult, TUV invoaca faptul ca o parte din paciente si-au implantat proteze mamare PIP inainte de anul 1997, moment la care a fost initiata relatia contractuala dintre PIP şi TUV, mai exact primul Certificat datând din 22 Octombrie 1997, iar in acest moment, nefiind eligibile pentru a solicita acordarea de despagubiri,
- amanarea cauzei pentru luna Mai 2015 sau eventual dupa dezbaterile din lunile Februarie/ Martie 2015, dar numai in situatia suspendarii judeatii si a admisibilitatii,
- recuzarea judecatorului din actualul complet de judecata, avand in vedere ca acesta a fost membru in completul de judecata din primul val al procedurilor judiciare si in prezent fiind cel care verifica acuratetea documentelor depuse si veridicitatea expertizei solicitate. Tinand cont de prevederile legii franceze, solutionarea acestui caz de recuzare se va stabili pana la urmatorul termen de judecata, moment la care va fi anuntata componenta completului de judecata.
Avocatii pacientelor din Romania s-au opus pe de-o parte, suspendarii judecatii solicitând ca TUV să pledeze in cadrul sedintei de judecata, dat fiind faptul ca acesta isi mentine pozitia initiala, si pe de alta parte, au sustinut in continuare admisibilitatea documentelor pacientelor depuse la dosar ca fiind utile si pertinente cauzei.
De asemenea, avocatii pacientelor din Romania nu au fost de acord cu amanarea cauzei sustinand ca este inadmisibil ca TUV pana la acest moment nu a depus concluziile pe fondul cauzei.
In privinta recuzarii judecatorului, avocatii pacientelor din România nu au considerat oportuna această solutie, argumentand si solicitand instantei luarea unei decizii adecvate în raport cu necesitatea recuzarii susţinuta de TUV.
Presedintele instantei din Toulon a decis amanarea cauzei in data de 11 Decembrie 2014, pentru ca membrii completului de judecata sa analizeze listele cuprinzand pacientele PIP considerate inadmisibile, depuse de TUV si pentru ca avocatii pacientelor sa formuleze aparari fata de argumentele invocate de TUV.
In continuare, avocatii pacientelor din Romania se asteapta ca la urmatorul termen de judecata, instanta din Toulon sa inchida dezbaterile privind aspectele de procedura si sa invite partile sa pledeze pe fondul cauzei in raport cu care sa pronunte o Hotarare cu executare provizorie, in vederea acordarii pacientelor sumei de 3000 EUR in primul trimestru al anului 2015.
Informare paciente – Octombrie 2014
Dragi paciente, in data de 21 Iulie 2014, a avut loc prima sedinta de judecată in cadrul celui de-al doilea val al procesului intentat impotriva Certificatorului TUV Rheinland. La acea data, instanta a luat act de toate informatiile si documentele depuse si prezentate de catre noi şi de catre Dl. Avocat Olivier AUMAÎTRE Tribunalului din Toulon pentru toate pacientele din Romania, care au decis sa isi ceara drepturile.
Datorita volumului de documente depuse si pentru a le analiza indeaproape, instanta a decis ca urmatorul termen de judecata sa fie in data de 4 Septembrie 2014.
In urma termenului de judecata din data de 4 Septembrie 2014, TUV a incercat sa obtina un urmator termen de judecata foarte lung, cel mai devreme in luna Decembrie 2014, pe motiv ca au fost foarte multe documente depuse si o parte din acestea sunt ilizibile si nu pot fi analizate in scurt timp de catre aparatorii acestora sau ca o parte din documente lipsesc. Noi am sustinut si argumentat in fata instantei din Toulon interesele tuturor pacientelor, solicitand ca urmatorul termen de judecata sa fie la o data cat mai apropiata. In consecinta, fata de pertinenta pledoariei a avocatilor pacientelor, Tribunalul a acceptat si a stabilit un termen in doar doua luni, respectiv in data de 6 Noiembrie 2014.
Cu aceasta ocazie, dorim sa va anuntam ca instanta a precizat ca de-al treilea val al procedurilor judiciare de despagubire in cazul pacientelor purtatoare de implanturi PIP, va avea loc in vara anului 2015, iar acesta este ultimul val al procedurilor ce pot fi intentate impotriva TUV Rheinland.
Ce este PIP Romania si cui se adreseaza?
PIP Romania este o campanie initiata de catre Asociatia Chirurgilor Plasitici din Romania si sustinuta de Benclinov & Asociatii, prin care femeile care au folosit implanturile mamare produse de Poly Implant Prothese (PIP) pot beneficia de despagubiri de peste 3000 € + cheltuieli de judecata de 400 €.
Despre PIP
Martie 2010: Agentia Nationala de Sanatate din Franta (ANSM) descopera ca:
- Implanturile mamare produse de Poly Implant Prothese - Franta (PIP) prezinta un risc de rupere de 2 ori mai mare decat cele produse de alte firme.
- Gelul folosit la producerea acestor implanturi era de uz industrial, cu elemente chimice toxice ce prezentau un risc ridicat de a provoca reactii alergice severe pacientelor.
S-a decis retragerea de pe piata a acestor proteze.
Din 2001 Compania Poly Implant Prothese (PIP) a comercializat implanturi in 65 de tari din intreaga lume, inclusiv Romania
La nivel global peste peste 400.000 de femei au folosit implanturile PIP, cele mai multe dintre ele ajungand in:
- Marea Britanie: 42000;
- Franta: 30000;
- Brazilia: 25000;
- Columbia: 15000;
- Spania: 12000;
Pentru Romania nu exista o statistica exacta in ceea ce priveste numarul pacientelor care au apelat la implanturi PIP dar se estimeaza ca exista cel putin cateva sute de femei.
Studile efectuale de Comisia Europeana arata ca exista o probabilitate de rupere de 25-30% pentru implanturile PIP in decursul a 10 ani de la implantare.
Acest risc creste proportional cu perioada care a trecut de la implantarea silicoanelor respective.
In cazul fisurarii implanturilor, riscurile generate de operare, indepartare, si inlocuire sunt mult mai ridicate decat la cele intacte. Astfel ca, specialistii recomanda ca femeile care au implanturi PIP sa isi faca cat mai urgent controalele de rigoare pentru a verifica daca protezele sunt inca intacte.
In Franta peste 15000 de femei ( 50% din totalul implanturilor) care au folosit aceste proteze au decis sa le indeparteze si sa le inclocuiasca.
Calitatea implanturilor PIP a fost garantata de o companie germana - lider mondial in certificarea calitatii pentru multiple domenii industriale.
- Iulie 2010 - A fost initiata o prima procedura de catre ALLIANZ IARD, asigurator al implanturilor PIP, care a contestat validitatea contractelor de asigurare.
- Iunie 2011 - Certificatorii de calitate au fost citati de catre Tribunalul de Comert din Toulon
- 15 Septembrie 2011 - Debutul in Franta al procesului initiat de catre distribuitori si paciente.
- 7 Mai 2013 - Distribuitorii protezelor PIP prin intermediul executorului judecatoresc au pus sechestru pe conturile bancare din Franta ale certificatorului.
- 14 Noiembrie 2013 - Tribunalului din Toulon ia decizia finala conform careia companiile certificatoare sunt responsabile pentru incalcari ale obligatiilor de control si monitorizare.Instanta a aratat ca s-a actionat incalcand legislatia franceza si europeana referitoare la dispozitivele medicale.Prin acesta Decizie TUV a fost obligat sa plateasca imediat o indemnizatie in cuantum de 3000 € fiecarei paciente care s-a alaturat procesului initiat. De asemenea, suma finala aferenta despagubirilor va fi stabilita in urma concluziilor expertizei medicale finale in urmatoarele luni.
Prin aceasta Decizie, Tribunalul Comercial din Toulon a recunoscut si dreptul pacientelor din alte tari de a beneficia de aceasta despagubire.
- 21 Ianuarie 2014 - Curtea de Apel din Aix en Provence respinge apelul initiat de TUV privind executarea obligatiei de plata catre paciente a indemnizatiei provizorie si il declara ca nefondat.
Pana in acest moment aproximativ 2000 de femei din Franta au primit deja 3000 € ca despagubire si 400 € cheltuieli de judecat ca despagubire provizorie.
Pacientele cer daune morale intre 16.000 si 20.000 € de persoana.
Decizia tribunalului francez de a extinde plata daunelor la nivel mondial este o premiera legislativa in domeniul medical si acorda dreptul tuturor femeilor care au fost afectate de aceste implanturi sa ceara compensatii si posibilitatea de a inlocui in siguranta protezele defecte cu produse de mai buna calitate.
Pentru a primi aceste compensatii femeile din Romania care au utilizat implanturile PIP trebuie sa urmeze o procedura simpla si rapida.
BENCLINOV si Asociatii impreuna cu Dl. Av. Olivier AUMAÎTRE, vor initia al doilea val al procedurilor judiciare in fata Tribunalului Comercial din Toulon, astfel incat pacientele care nu au cunoscut demersurile de pana acum, sa aiba posibilitatea de a fi despagubite, de data aceasta intr-un termen mult mai scurt.
BENCLINOV si Asociatii si Dl. Av. Olivier AUMAÎTRE vor asigura cadrul legal instrumentand actiunile necesare in fata instantelor competente din Franta, atat pentru actiunea civila, comerciala, cat si pentru cea penala, in vederea obtinerii despagubirilor.
Ei vor sustine interesele pacientelor in prima instanta si la instanta de apel si vor depune dilegentele necesare pe parcursul intregii proceduri.